Precizare referitoare la arhiva Direcției Generale de Protecție Internă

În legătură cu afirmațiile apărute în spațiul public, referitoare la arhiva Direcției Generale de Protecție Internă a MAI, Compartimentul Informare si Relații Publice este abilitat să facă următoarele precizări:

Respingem ferm toate alegațiile potrivit cărora arhiva Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) ar fi fost gestionată sau utilizată în afara cadrului legal.

DGPI a adoptat măsurile necesare în vederea preluării, în integralitate, în condiţii de securitate şi confidenţialitate, a documentelor şi bunurilor aflate în gestiunea personalului Departamentului de Informații și Protecție Internă, la momentul desființării acelei unități.

Întreaga activitate a fost derulată potrivit prevederilor OuG nr. 76/2016 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției Generale de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne, strict în baza procedurilor administrative aprobate de ministrul afacerilor interne.

Administrarea, supravegherea și protecția specială a arhivei structurii de informații, contrainformații și de protecție – indiferent de formele de organizare și/sau de denumirile sub care a funcționat, în timp, această unitate, au  fost organizate și desfășurate potrivit Legii nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale.

Astfel, evidența, inventarierea, selecționarea, păstrarea și folosirea documentelor unității au fost realizate în condițiile prevederilor acestei legi.

Direcția Generală de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne va acționa, în continuare, în limitele competențelor, cu respectarea cadrului legal și a principiului echidistanței.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Tel. 021.313.86.52

e-mail : relatii_publice@dgpi.ro

20
3.81.23.50, 34.149.39.215
DGPI
Skip to content