Strategia de comunicare a DGPI

Strategia de comunicare a DGPI pentru perioada 2017-2019 –  o bună comunicare publică, prioritate pentru DGPI

Operaţionalizarea DGPI a determinat, printre altele, necesitatea stabilirii unor noi repere în materia comunicării instituţionale, pe toate cele patru paliere – comunicarea internă, comunicarea DGPI cu celelalte structuri ale MAI şi relaţia DGPI cu mass-media şi cu instituţii din afara MAI.

În relaţia cu mass-media – acesta fiind palierul de comunicare cu cea mai mare vizibilitate, se impune adoptarea unei atitudini atât pro-active – caracterizate de solicitudine, corectitudine şi transparenţă – în limitele impuse de legislaţia în vigoare, cât şi reactive – caracterizate de promptitudine şi de determinare în urmărirea prezentării corecte a activităţii unităţii.

Personalul responsabil cu gestionarea relaţiei cu mass-media va urmări, consecvent, pe lângă respectarea termenelor specifice, şi asigurarea accesului mass-media, într-o manieră corectă, obiectivă și echidistantă, la informaţii de interes public din activitatea unităţii.

Pentru a asigura o bună gestionare a comunicării publice, a fost elaborată Strategia de comunicare a DGPI pentru perioada 2017-2019, având ca scop :

  • Asigurarea unui cadru comunicaţional transparent, deschis, coerent, credibil şi eficient, menit să consolideze încrederea în instituţie, atât a personalului propriu, cât şi a celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI);
  • Consolidarea identităţii DGPI în mentalul grupurilor-ţintă relevante, prezentarea acesteia ca o instituţie responsabilă, pregătită şi adaptată practicilor Uniunii Europene, precum şi înţelegerea rolului şi locului acestei structuri în cadrul MAI;
  • Articularea unui răspuns instituţional prompt la atacurile mediatice singulare sau concertate. Reacţia va fi menită să contribuie la consolidarea încrederii personalului propriu în eforturile instituţionale menite să reaşeze DGPI în elita structurilor MAI, iar pe de altă parte, să asigure câştigarea respectului cetăţenilor şi al mass-mediei faţă de determinarea specialiştilor DGPI de a-şi îndeplini atribuţiile, cu profesionalism şi onestitate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
  • Schimbarea atât a percepţiei colegilor din MAI, cât şi a partenerilor şi potenţialilor parteneri externi – instituţii publice cu care DGPI colaborează, mass-media şi societatea civilă, cu privire la locul, rolul şi priorităţile DGPI în complexul angrenaj al Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, în raport cu personalul MAI, se are în vedere evidenţierea schimbării de paradigmă în ceea ce priveşte activitatea de protecţie internă, în sensul accentuării componentei de prevenire, în detrimentul laturii ofensive, de contracarare. În raport cu instituţiile publice partenere, mass-media şi societatea civilă, se intenţionează, pe de o parte, construirea unor relaţii instituţionale bazate pe transparenţă – în limitele impuse de legislaţia incidentă domeniului protecţiei informaţiilor clasificate.

Obiectivele Strategiei de comunicare a DGPI vizează :

  • obţinerea, pe baza comunicării interne, intra-ministeriale, interministeriale şi a celei externe – cu mass-media, a suportului necesar susţinerii efortului instituţional de îndeplinire a atribuţiilor stabilite prin lege;
  • construirea, dezvoltarea şi consolidarea unei relaţii corecte cu mass-media – în plan atât formal, cât şi informal, menite să asigure reflectarea în spaţiul public a faptului că activitatea DGPI se desfăşoară cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a principiilor legalității, neutralității, imparțialității şi echidistanţei politice, asigurând, în acelaşi timp, protecţia surselor, mijloacelor și metodelor specifice.

Compartimentul Informare și Relaţii Publice (CIRP), interfața instituției în relația cu mass-media.

Compartimentul Informare și Relaţii Publice (CIRP) desfăşoară activităţi specifice domeniului relaţiilor publice, în scopul stabilirii, menţinerii şi dezvoltării unor legături de comunicare permanente, corecte şi echidistante cu mass-media, societatea civilă şi instituţiile acesteia.

Activitatea de comunicare şi relaţii publice urmăreşte stabilirea unei relaţii de încredere între DGPI şi comunitate, pentru promovarea scopurilor si obiectivelor instituţiei, precum şi pentru creşterea gradului de informare şi a nivelului de înţelegere a problematicii asociate domeniului.

În virtutea transparenţei instituţionale, CIRP asigură fluxul de informaţii publice către mass-media, în toate situaţiile în care sunt vizate aspecte care ţin de activitatea DGPI .

Pentru corecta informare a cetăţenilor, CIRP pune la dispoziţia presei materiale documentare – pe subiecte de actualitate, specifice domeniului de activitate, şi asigură o promovare corectă, oportună şi echidistantă a activităţilor, politicilor instituţionale, atribuţiilor legale, rezultatelor obţinute, precum şi a preocupărilor curente şi de viitor ale instituţiei.

Activitatea de informare şi relaţii publice se desfăşoară pe baza următoarelor principii:

  • legalitate – reflectat atât în aplicarea prevederilor Constituţiei României, revizuită, referitoare la dreptul la informaţie al persoanei, cât şi în exceptarea anumitor informaţii de la liberul acces – în condiţiile stabilite de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare
  • comunicare oportună, corectă, completă şi nediscriminatorie a informaţiilor publice
  • transparenţă şi echidistanţă
  • excluderea oricărui tip de propagandă.

În funcţie de natura şi volumul informaţiilor solicitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001, Compartimentul Informare și Relaţii Publice răspunde – verbal sau în scris, tuturor solicitărilor adresate de mass-media.

1061

18.116.89.70, 34.149.39.215
DGPI
Skip to content