Proiecția unei cariere presupune, invariabil, întrebări, comparații, dileme și, în final, alegeri. Primele sunt întrebările. De ce, cum, ce, cine – sunt doar câteva… De ce profesia de… ? Cum pot să devin…? Ce voi avea de făcut ? Cine sunt cei cu care voi lucra ?
Noi credem că o carieră în Direcția Generală de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne oferă răspunsuri multora dintre întrebările unui licean – și nu numai, dacă aspirațiile sale vizează onoarea de a-și servi patria – așadar, de a se dedica interesului public.
De aceea, înainte de a fi un loc de muncă, Direcția Generală de Protecție Internă implică o mare responsabilitate – aceasta și pentru că avem niveluri de exigență majore, cu standarde profesionale și de integritate riguros proiectate.
Cine suntem noi, DGPI ? De ce să alegi să alegi o carieră în DGPI? Care sunt primele etape ? Iți oferim informații utile în cadrul celor două secțiuni, respectiv Cartea noastră de vizită, unde te invităm să ne cunoşti, şi Recrutare pentru admitere, unde iți punem la dispozitie date despre etapele pe care trebuie să le urmezi.
CARTEA NOASTRĂ DE VIZITĂ, PENTRU VIITORI COLEGI, conține acele informații pe care vrem nu să le obținem, ci să (vi) le oferim.
Despre noi
Noi, Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), suntem structura specializată a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care desfăşoară activităţi de identificare, contracarare şi înlăturare a ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc la adresa informaţiilor, patrimoniului, personalului, misiunilor, procesului decizional şi capacităţii operaţionale ale structurilor MAI, precum şi a celor care pot duce la tulburarea gravă a ordinii publice.
În misiunea noastră, respectăm drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, Constituţia României şi legile ţării, actele normative emise de Guvern, hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, respectiv ordinele şi instrucţiunile ministrului afacerilor interne, precum și principiile legalităţii, neutralităţii, imparţialităţii şi echidistanţei politice, al protecţiei surselor, mijloacelor şi metodelor specifice.
Suntem o structură tânără, dinamică și flexibilă, permanent conectată la evoluțiile mediului de securitate, adesea imprevizibile și caracterizate de volatilitate.
„Arma” noastră este INFORMAŢIA, de la forma ei inițială (obținută din surse: secrete, oficiale, deschise), până la produsul de intelligence.
Cooperăm cu structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu alte autorități naționale specializate și cu instituții publice, în scopul verificării și documentării informațiilor obținute – pentru asigurarea unui schimb operativ de informații și pentru soluționarea cazurilor de interes comun, și valorificăm aceste informații – prin punerea lor la dispoziția beneficiarilor legali și a autorităților naționale de aplicare a legii.
Valorile noastre instituționale
Ne ghidăm după un set complex de valori, egal importante, pilonii fiind patriotismul, onoarea, profesionalismul, integritatea, discreția şi spiritul de echipă.
În activitatea noastră:
- suntem loiali statului român şi devotați instituției
- respectăm jurământul militar, prețuim și onorăm gradul militar şi uniforma pe care le purtăm
- suntem responsabili de modul în care îndeplinim misiunile încredințate, păstrăm cu strictețe secretul de stat şi profesional
În activitatea noastră, avem drepturi, dar și limitări și interdicții… ,
- însă nu o să le mai detaliem, tocmai pentru că sunt expres prevăzute prin Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, fiind, prin urmare, informații accesibile oricui este interesat!
Conduita profesională
Ca structură militară, ne bazăm pe ierarhie, încurajând, în același timp, atmosfera de lucru relaxată şi deschisă, ca premisă a punerii în valoare a iniţiativei şi creativității – două resurse în care credem și pe care le promovăm.
Atât din punct de vedere profesional, cât şi sub aspect moral, ne asigurăm, în toate împrejurările, că putem constitui un model de bun cetăţean – membru responsabil şi integru al comunităţii şi al familiei.
Deviză
INVICTUS este deviza noastră și ea însumează valorile asumate și spiritul în care instituția își desfășoară activitatea.
Suntem învingători și ne ridicăm deasupra obstacolelor ce ne-ar putea împiedica să ne îndeplinim misiunile legal încredințate.
Dorești să participi la selecție? Detalii – în sectiunea “Recrutarea candidatilor pentru admitere” !