Comunicarea interinstituțională în situații de alertă teroristă – pe agenda atelierului de lucru, organizat de MAI și SRI, la sediul DGPI

Vineri, 27 octombrie 2017, la sediul Direcției Generale de Protecție Internă s-a desfășurat atelierul de lucru cu tema “Contribuția structurilor MAI referitoare la comunicarea interinstituțională în situații de alertă teroristă”.

Scopul acestui atelier de lucru l-a reprezentat, pe de o parte, cunoașterea de către experții comunicatori din structurile ce compun Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), a comunicatorilor din acele structuri centrale ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuții în gestionarea diferitelor tipuri de criză – de ordine publică, situație de urgență, de comunicare.

Au fost prezenți șefi ai structurilor de relații publice/purtători de cuvânt ai IGPR, DGPMB, IGJR, DGJMB, IGPF, IGI, precum și consilierul pe domeniul comunicare publică al secretarului de stat, șef al Departamentul pentru Situații de Urgență.

De asemenea au participat membrii Rețelei de Experți Comunicatori a SNPCT (REcS), respectiv comunicatori din structurile ce compun SNPCT – SRI, MAI, MApN, SIE, SPP, STS, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Banca Națională a României, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.

Un element așteptat și preconizat a fi deosebit de interesant l-a constituit prezentarea realizată de reprezentantul Centrului de Cooperare Antiteroristă din cadrul Serviciului Român de Informații. Această prezentare a avut drept scop familiarizarea tuturor comunicatorilor din MAI cu principalele repere, respectiv mecanisme ale comunicării în situații de alertă teroristă.

Pentru comunicatorii din MAI, această prezentare, care a suscitat un interes firesc, a născut și o serie de întrebări, prin prisma competențelor instituției noastre, de gestionare, în interesul cetățeanului, a domeniilor ordine publică și situații de urgență.

În acest context, prezentarea realizată de directorul Direcției Informare și Relații Publice (DIRP), domnul comisar-șef de poliție Marius TACHE, a punctat – ca o continuare deosebit de interesantă a prezentării realizate de specialiștii SRI-CCOA, acele aspecte de esență care fac diferența dintre o comunicare publică eficientă și o comunicare publică mai puțin reușită sau chiar ratată.

Concluzia acelei prezentări s-a desprins firesc, principiul VOCII UNICE fiind, încă o dată, apreciat ca fiind cel ce trebuie să guverneze o eficientă comunicare publică.  

Mai multe informatii despre acest atelier de lucru puteti afla accesand documentarul atasat.

INFORMATII DESPRE CADRUL LEGAL PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA TERORISMULUI

În România, potrivit prevederilor Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare, activitatea de prevenire și combatere a terorismulu se organizează și se desfașoară în mod unitar, sub coordonarea tehnică a Serviciului Român de Informații, în cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT).

Componenta de prevenire a activităților derulate de instituțiile SNPCT include și atribuții ce țin de desfășurarea de activități de comunicare publică, derulate sub coordonarea Serviciului Român de Informații, prin intermediul Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă – CCOA.

Comunicarea publică în domeniul de referință se realizează coerent și unitar, potrivit fiecarui nivel de alertă teroristă.

Din anul 2004, România dispune de un sistem național de alertă teroristă, structurat pe 5 niveluri. În prezent, nivelul este PRECAUT- albastru, ceea ce relevă existența unui risc de producere a unui atentat terorist, dar informațiile disponibile indică faptul că producerea unui atac terorist este limitată.

În cazul producerii unui atac terorist, autoritățile au obligația de a reacționa rapid, prin adoptarea unor măsuri clare, care să diminueze sau să înlature efectele acestuia, dar și de a informa corect și oportun populația, în vederea înțelegerii riscurilor la care poate fi expusă.

În îndeplinirea acestui scop, un rol deosebit de important îl are asigurarea unui nivel optim de comunicare între instituțiile componente SNPCT.

În acest sens, în anul 2013, s-a constituit Reteaua experților comunicatori (RecS) – echipă formată din experți comunicatori desemnați din cadrul fiecărei instituții publice a SNPCT –  operaționalizată, de facto, în cadrul Exercițiului SNPCT 2013.

RecS nu este proiectată să funcționeze doar în situație de criză teroristă, rolul acesteia fiind acela de a se pregăti în perioade de acalmie (corespondente nivelurilor de alertă teroristă PRECAUT- albastru, MODERAT – galben sau RIDICAT – portocaliu), pentru a reacționa prompt și profesionist într-o situație critică.

Încă de la înființare, RecS și-a propus să contribuie la percepția corectă a societății asupra valorilor, intereselor și necesităților de securitate. Scopul final al activității Rețelei este acela de a transforma cunoștintele de securitate acumulate de fiecare individ, în convingeri ce vor sta la baza unui comportament adecvat, care să îl protejeze de pericolul fenomenului terorist.

 

***

 

133
3.134.118.95, 34.149.39.215
DGPI
Skip to content