Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) marchează, în acest an, 35 de ani de la înființare. Creat în 1990, la Târgu Mureș, SMURD a devenit rapid un pilon esențial al sistemului integrat de urgență din România. De la primele echipaje de intervenție și până la dezvoltarea unei structuri naționale complexe, SMURD a evoluat constant, integrând tehnologie modernă, pregătire continuă și parteneriate solide.
Cu prilejul acestei aniversări, directorul general al Direcției Generale de Protecție Internă, domnul general-locotenent Tiberiu-Silviu DUMITRACHE, a transmis conducerii Departamentului pentru Situații de Urgență și tuturor celor care poartă însemnele SMURD un mesaj de felicitare pentru întreaga activitate desfășurată cu profesionalism, devotament și curaj, în slujba cetățenilor.
„Fiecare intervenție reușită, fiecare viață salvată, fiecare misiune contracronometru dusă la bun sfârșit transformă acest serviciu într-un model național și european de excelență, promptitudine și solidaritate umană. SMURD s-a consacrat ca un reper de excelență în domeniul intervențiilor de urgență, prin efortul conjugat al pompierilor, paramedicilor, medicilor, asistenților, voluntarilor și piloților SMURD. Intervențiile în slujba vieții demonstrează forța colaborării dintre structurile Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Sănătății, într-un sistem integrat, exemplar pregătit să răspundă prompt și eficient unor situații complexe și dificile.”
În mesajul transmis, directorul general al DGPI a subliniat că această zi amintește și de sacrificiul tuturor celor care și-au pus viața în slujba binelui comun, iar memoria lor trebuie permanent cinstită. Aceste exemple de dăruire fără limite contribuie la consolidarea încrederii în sistemul de protecție a vieții românilor.
La mulți ani, SMURD!








