Viitorul României inteligente: olimpicii din Alexandria au descoperit secretele securității cibernetice la sediul MAI

Participarea DGPI la activitatea de dicată  fost apreciată în cadrul articolului pe care vă invităm să

. Zeci de elevi cu rezultate excepționale din Alexandria au trăit momente memorabile cu ocazia Zilei Tehnologiei Informației. Copiii olimpici, care fac parte din programul educativ și vocațional „Clubul Olimpicilor Alexandria – România Inteligentă”, realizat de Antena 3 CNN în parteneriat cu Primăria Municipiului Alexandria, au avut parte de o zi fascinantă în inima Bucureștiului.
La sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), partener în organizarea activităților dedicate tematicii stabilite în cadrul programului, elevii au descoperit provocările și satisfacțiile unei cariere în poliție, explorând în profunzime universul captivant al securității cibernetice. Sub îndrumarea specialiștilor MAI, tinerii și-au testat și perfecționat abilitățile în acest domeniu critic, fiind ghidați într-o manieră interactivă și dinamică.
Proiectul „Clubul Olimpicilor Alexandria – România Inteligentă”, ajuns deja la cea de-a treia ediție, a fost inițiat în anul 2023 în cadrul Galei „Alexandria – Excelența în educație, România Inteligentă”. Programul este dedicat elevilor cu rezultate academice deosebite obținute în anul școlar 2023-2024, alături de profesorii lor coordonatori.
Inițiativa urmărește sprijinirea excelenței academice, orientarea vocațională și formarea viitorilor lideri ai României prin experiențe educaționale unice și inspiraționale.
Prin intermediul excursiilor tematice în București, programul oferă elevilor oportunitatea de a descoperi realitățile diverselor cariere profesionale și de a se conecta direct cu instituțiile care ar putea deveni viitoarele lor locuri de muncă.
Astfel, tinerii primesc informații valoroase despre oferta universitară, o inițiativă ce contribuie semnificativ la reducerea abandonului universitar, o problemă majoră în România, unde un student din doi renunță înainte de finalizarea studiilor.
Participanții devin ambasadorii acestui program educațional-vocațional, având nobila misiune de a transmite colegilor lor experiențele unice trăite și cunoștințele acumulate. Ei vor pregăti prezentări care să inspire generațiile următoare, să le stimuleze curiozitatea și să le deschidă perspective clare asupra unor cariere de succes.
„Clubul Olimpicilor Alexandria – România Inteligentă” este mai mult decât un simplu program educativ; este un pas spre viitor, o investiție în generațiile care vor modela România inteligentă și prosperă de mâine.

 

9
216.73.216.182,34.149.39.215
DGPI
Skip to content