Masa rotundă dedicată implementării Cărții Electronice de Identitate. DGPI susține proiectele strategice naționale din domeniul digitalizării

În data de 18 decembrie 2025, o delegație a Direcției Generale de Protecție Internă, condusă de general-maior Marius-Haientz Patriche, adjunct al directorului general, a participat la masa rotundă dedicată implementării Cărții Electronice de Identitate (CEI), eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Interne, desfășurat la Hotelul Marmorosch din București, Sala Viena.
1
Evenimentul a reunit reprezentanți ai unor structuri din cadrul MAI, respectiv DGCTI, DGEP, DIRP și DFEN, precum și ai Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Serviciului Român de Informații, Comisiei Europene, Asociației Comunelor din România, Asociației Asiguratorilor din România și ai unor organizații neguvernamentale, scopul principal fiind prezentarea și dezbaterea etapelor de implementare a Cărții Electronice de Identitate și a serviciilor publice electronice asociate.
Agenda a fost structurată în două sesiuni. Prima sesiune a vizat prezentarea tehnică a Cărții Electronice de Identitate, susținută de un reprezentant din cadrul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, prezentarea serviciilor electronice furnizate de Ministerul Afacerilor Interne prin intermediul CEI, realizată de directorul DGCTI din MAI, precum și prezentarea aspectelor de securitate cibernetică aferente CEI și serviciilor electronice, inclusiv a proiectului SAT-CEI, susținută de un expert DGPI.
Cea de-a doua sesiune a fost dedicată dezbaterilor privind beneficiile utilizării Cărții Electronice de Identitate, tipurile de servicii accesibile prin intermediul acesteia, precum și măsurile de securitate tehnică și non-tehnică asociate CEI și serviciilor electronice dezvoltate de Ministerul Afacerilor Interne. Poziția Direcției Generale de Protecție Internă a fost prezentată și susținută de general-maior Marius-Haientz Patriche, în calitate de manager al proiectului SAT-CEI, implementat la nivelul instituției.
Participarea DGPI la această activitate reflectă implicarea constantă a instituției în susținerea proiectelor strategice naționale din domeniul digitalizării, cu accent pe securitatea cibernetica și consolidarea încrederii cetățenilor în serviciile publice electronice.
masa rotunda CEI
3
2 CEI
2
54
216.73.216.208,34.149.39.215
DGPI
Skip to content